You can kiss my ass!

Sunt un om direct, pentru unii un monstru, tocmai din acest motiv. Nu leg prietenii usor si asta, nu din aroganta ci, pentru ca, prietenia, cel putin din punctul meu de vedere, se castiga.
Nu suport oamenii care incearca sa se bage in sufletul meu cu orice pret, care insista si nu inteleg, indiferent cat de direct le-o spun, ca nu vreau sa am legaturi cu ei, mai mult decat trebuie. Ma aduc in culmea disperarii, in punctul in care se trezeste mostenirea genetica lasata de oamenii cavernelor. Mi-i imaginez cum o bata, desprinsa din Familia Flinstone, ii loveste in mod repetat, pana ce, incep sa intre in pamant precum un cui. Si, cu cat se “fac ei mai mici”, cu atat sunt eu mai vesela.
Nu suport oamenii cu “limba catifelata”. Ii detest pana in maduva oaselor, le-as interzice, prin Constitutie, dreptul la viata! Iar, cand aceste doua combinatii se regasesc intr-un singur personaj, in mintea mea, se declanseaza jihadul.
SO!!! Leave me the fuck alone!!! Nu vreau sa fim prieteni, nici macar pe facebook, nu mai insista!

Placeri cotidiene

Ah, ce-mi place varsta mea!
Ma simt de 25, ma comport de parca am 16, dar pot sa-i pun pe altii la punct folosindu-ma de cifra magica. Cum nu-mi convine ceva, arunc asa, mai mult in varful limbii si cu aroganta cuvenita: “Te rog frumos sa-ti schimbi atitudinea, ca n-am facut gradinita impreuna!” Iar cand sunt in toane bune, o tin cu discursul asta vreo juma’ de ora, de se sperie saracu puber care a indraznit sa ma calce pe coada. Partea proasta e ca ma bufneste rasul. Ma uit la moaca nefericitului, vad cat de socat e de schimbarea brusca si abia ma pot abtine sa nu rad ca disperata, ce sunt, pana in pragul lesinului.

Deh… la varsta mea si dupa atatia ani de munca…

Sa nu crezi nimic

Recunosc, nu sunt deloc statornica! Dezvolt tot felul de relatii nepotrivite, in functie de anotimp. Si, de fiecare data, spun ca de asta am nevoie, sunt fericita si multumita. Este relatia care ma satisface din toate punctele de vedere. Apoi, vine toamna, si iar am nevoie de altceva, relatia incepe sa scartaie. Pe cand intram in iarna, deja am uitat de placerea pe care mi-o oferea aerul conditionat si, ma las sedusa de centrala.
O iau de la capat, incep sa ma implic din ce in ce mai mult, sa investesc intr-o noua relatie chiar daca stiu ca nu o sa dureze.
Hotarat lucru, trebuie sa-mi bag mintile in cap!

Cam ce a fost…

Am reluat un articol mai vechi, din februarie 2009, pentru ca mi-e lene sa mai scriu, recunosc (promit sa ma adun repede). Oricum, intre timp au inceput sa se miste lucrurile, timid, dar se misca.

Un exemplu de cum se fac la ei reclamele in care se folosesc artisti si cum se fac la noi.

Am incercat sa fac o paralela intre ce a castigat Madonna dupa acest spot si ce au castigat vedetele noastre. Nu prea mi-a iesit pentru ca nu mi-am dat seama ce au castigat ale noastre, exceptand suma primita pentru prestatie.

Madonna insa, a primit 10.000.000 $ pentru acest spot si a avut foarte mult de castigat. In primul rand, in acest spot, a fost lansat si noul single de la vremea aceea al Madonnei. A castigat publicitate si expunere pentru noul ei album la posturi tv la care nu ar fi reusit sa faca asta. Ar fi fost penibil ca Madonna sa faca un spot de 30 de secunde si sa-l introduca intr-un calup publicitar la o televiziune cu audienta generala. Si, in afara de posturile muzicale, unde iti mai poti promova albumul si inca sa mai si primesti bani pentru asta?
Cam asta e diferenta intre ei si noi, intre vedetele noastre si vedetele lor. Mi-as dori tare mult ca artistii romani sa se gandeasca mai bine inainte sa semneze un contract in scopuri comerciale. Aici ar trebui sa se faca mai mult simtita prezenta managerilor care sa le spuna ce e bine si ce nu. E greu insa, cand managerii romanii nu se gandesc decat la procentul acela din contract si nu vad cariera artistului de care se ocupa in viitor. E inca unul din domeniile in care se gandeste la modul: “lasa ma, ca merge asa”.

Sa fie circ!

Cum a inceput vacanta, s-a deschis si sezonul la concursurile de talente. Sper ca Naomi e in tara, ca la cum sunt formate juriile, are mari sanse.
Alta explicatie nu vad in prezenta lui Mihai Morar acolo, decat pentru circ, sa faca show (spera ei, de reusit, ma indoiesc). Bine, nici pe baiatul ala de la Akcent (habar nu am cum il cheama si nici nu am de gand sa-mi incarc memoria), nu prea inteleg ce il recomanda pentru a da verdicte, sigur nu talentul. Cel putin, nu din punctul meu de vedere.
Si cu un asemenea juriu, care mai sunt sansele ca cei ce trec de preselectie, sa fie alesi macar in proportie de 50% pentru talent si nu doar pentru a face showul tv ce isca hohote de ras, creste ratingul si face banul, din publicitate, sa curga.
So… din toamna, televiziunile revin cu circ si paine!

Confesiuni

Trebuie sa recunosc, am un mare talent in a rata. Ma uit la mine, ma uit in jur si, imi dau seama ca nu sunt pe drumul cel bun. Si, nici nu am vreo sansa de a-mi reveni. Pur si simplu nu am calitatile necesare. Nu am stiut niciodata sa-mi etalez decolteul si nici sa port fusta mini la tocuri de 12. Sa-mi arunc pletele intr-o parte, in timp ce incerc sa-mi expun ideile, imi este, din start, imposbil.
Vad foarte clar unde gresesc si nu invat nimic.
Nu am nici macar inteligenta de a renunta. Nu, pur si simplu ma incapatanez sa fac lucrurile in felul meu. Curata prostie, stiu, dar atat pot eu.
Oricat de mult incerc, nu pot sa scriu “trimite-ti va rog…”. Pur si simplu nu imi iese, cu toate ca, am observat ca este ceea ce imi lipseste pentru un post de director intr-o institutie a statului.
Sunt incapabila sa evoluez. Si ce daca… ma doare fix in cot. Si, cui nu-i convine, sa fie sanatos!

Sunt un om norocos!

Am intalnit, cel putin pana acum, oameni extraordinari. Oameni de la care am avut de invatat, care m-au impresionat si surprins. Si, chiar nu sunt usor de impresionat… nu mai zic de surprins.
Sunt ceea ce sunt datorita lor si, fiecaruia dintre ei ii sunt, in mai mare sau mai mica masura, datoare. De la ei am invatat tot ceea ce stiu si fiecare experienta traita alaturi de ei m-a format.
Deci, pot sa va spun: “Multumesc!”

Mizerii cotidiene

Eurovisionul fara scandal este ca nunta fara lautari. Ne este imposibil sa ne sustinem reprezentantul. Pe sistemul sa moara si capra vecinului, incercam sa-i punem bete in roate doar si-o rupe gatul. Nu avem capacitatea de a gandi ca o echipa, cautam tot felul de mizerii pentru a le pune in drumul propriului concurent. Anul asta ne hranim pofta de circ cu un scandal sexual. Care mai de care s-au grabit sa-l puna pe David Bryan la zid, s-au trezit, deodata, tot felul de pudici si preacucernici sa-si exprime nemultumirea.
In Romania, nimeni nu face sex si nu se uita la filme porno, ne petrecem timpul liber mergand la biserica si spunand ghicitori pe teme religioase.
Ma si mira lipsa de reactie a Patriarhiei….

Imi asum injuraturile

Mi-e rusine! Mi-e rusine de cum ne furam, noi romanii, singuri caciula. Mi-e rusine de modul de gandire, tipic romanesc, conform caruia, daca nu putem sa “luam” de la locul de munca, macar un pix sau un rulment, nu merita sa muncesti. Mi-e rusine cand merg in vacanta si concetatenii mei se bat sa-si umple sticlele de plastic cu un amarat de suc de la tec si asculta manele, la telefonul dat pe speacker. Mi-e rusine in aeroport cand vad ca singura poarta de imbarcare, unde oamenii se imbrancesc la coada in loc sa astepte pe scaune, este cea unde sunt 100% romani. Mi-e rusine de extremismul si rasismul poporului roman. Am prieteni romani, maghiari, tigani, turci, si toti sunt oameni decenti si muncitori. Eu am locuit o perioada in Miercurea-Ciuc, pentru ca lucram acolo ca Director de Marketing al unui cotidian maghiar. M-au primit ca pe cel mai de seama oaspete al lor. La fiecare negociere la care mergeam, eram asteptata la intrarea in cladire si intrebata daca imi place la ei. Am mers la petreceri acolo, mi-am facut prieteni si niciodata, nimeni, nu m-a facut sa ma simt nedorita, cu toate ca eram singura romanca din echipa si nu stiam limba maghiara. Singurul moment neplacut, din acea perioada, s-a petrecut cand au venit sefii de la Bucuresti, romani, in vizita, iar unul din ei m-a sunat la miezul noptii sa-mi propuna o avansare, in Bucuresti, in schimbul unei vizite in camera lui de hotel.
Azi, am vazut la stiri, ca Ambasada Ungariei la Bucuresti a fost vandalizata. Probabil ca totul a pornit de la faptul ca cetatenii romani de nationalitate maghiara, primesc acum cetatenie Ungara. Dar, nu reusesc sa inteleg logica acestor fapte. Si eu, daca as fi avut un stramos maghiar, as cere cetatenie, asa cum orice “mare roman”, din cei ce nu au gasit ceva mai bun de facut decat sa mazgaleasca gardul ambasadei, ar face daca ar putea sa primeasca cetatenia unei tari mai dezvoltate si care le-ar oferi posibilitatea de a merge in S.U.A fara viza.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, ca nu am niciun pic de nationalism in mine, din contra, tare mult mi-as dori ca poporul Roman sa devina mai nationalist, dar un nationalism constructiv. Faptul ca huiduim in fata maghiarilor, nu ne transforma in nationalisti, ci in extremisti.

Un fel de avertizare

Am un foarte mare defect, il recunosc si mi-l asum. Sunt ingrozitor de orgolioasa. Acord respect tuturor si nu cer decat sa fiu tratata la fel. Nu o sa accept niciodata fitzele sau crizele unui pulifrici, dar nici nu ma cert. Nu merita sa ma incarc negativ si sa-mi consum energia cu asa ceva. Eu sunt fata buna, dar nu sunt proasta. Cand ajungi sa ma calci pe coada, deja schimbam foaia si cu mine nu mai ai ce discuta. Asa ca iti spun direct: “Fereste-te din calea mea!”
Dar unii o cauta cu lumanarea. Le spui frumos sa-si vada de treaba lor si sa-si controleze tonul, ca n-am facut gradinita impreuna, ei nu si nu, Batman, Batman. Pai crede-ma, nu suporta urechile tale cam ce si cat as putea eu sa-ti zic. Unde mai pui, ca dau bine si cu dreapta si cu stanga.